Rezultat Concurs "Delta Banatului 2018"

În data de 11.05.2018, la Căminul Cultural din localitea Satchinez, a avut loc a doua ediție a Concursului școlar ,,Delta Banatului”. Au concurat 70 de elevi (14 elevi din fiecare școală), fiind însoțiți de cadre didactice. Școala Gimnazială Satchinez a fost reprezentată de doamnele profesor Bronț Alina și Țugui Ileana. De la Școala Gimnazială Orțișoara au participat doamnele profesor Poali Alina și Rotundu Mihaela. Din partea Liceului Tehnologic Vinga au participat domnii profesori Bota Călin și Bogoșel Naomi. Liceul Tehnologic Petre Mitroi Biled a fost reprezentat de doamnele profesor Zaharia Silvia și Pașca Cornelia iar Școala Gimnazială Variaș, de doamnele profesor Udrea Mirela și Lepoiev Iadranca.

Etapa finală a concursului a constat în parcurgerea probelor individuale teoretice, (un chestionar cu întrebări despre aria protejată  Mlaștinile Satchinez) și practice (sportive și distractive: alergare tematică imitând animale, nașterea fluturelui, etc.). Toți participanții la concurs au avut asigurate transportul și masa, primind fiecare, la final,diplome și materiale promoționale ( plase promoționale, tricouri, pixuri, lanterne, pliante, magneți de frigider).

Elevii clasați pe locurile I-III  au primit premii pe fiecare ciclu de învățământ, primar si gimnazial. La învățământul primar, premiul I (bicicleta) a fost câștigat de elevul Dragu Tudor –Școala Gimnazială Orțișoara, premiul al II-lea (rucsac), de eleva Ionescu Andra – Liceul Tehnologic Petre Mitroi Biled și premiul al III-lea (cort), de eleva Lionte Alexandra - Școala Gimnazială Satchinez. La învățământul gimnazial premiul I (bicicleta) a fost câștigat de elevul Pop Ruben Marian – Școala Gimnazială Orțișoara, premiul al II-lea (rucsac), de eleva Ofrim Larisa – Liceul Tehnologic Vinga și premiul al III-lea (cort), de elevul Bojoagă Cosmin – Școala Gimnazială Variaș.

Felicitări, tuturor elevilor și cadrelor didactice!