Comuna Variaș, Timiș

Comuna Variaş este situată în partea de nord-vest a judeţului Timiș şi se învecinează la nord cu comuna Secusigiu (judeţul Arad), la nord-est cu comuna Vinga (judeţul Arad), la est şi sud-est cu comuna Satchinez, la sud-vest cu comuna Biled şi la vest şi nord-vest cu comuna Periam (judeţul Timiş). Localitatea Variaş este reşedinţa comunei formată din trei localităţi: Variaș, Gelu și Sânpetru Mic. Se află la o distanţă de 45 km de municipiul Timişoara, la o distanţă de 50 km de municipiul Arad şi la o distanţă de 30 km de oraşul Sînnicolau Mare.

Conform recensământului din anul 2002, populația din Variaș era de 6.117 locuitori. În 2011, populația prezintă o mică scădere, existând la data efectuării recensământului 5.682 locuitori, din care 3.858 în localitatea Variaș, 1.325 în localitatea Gelu și 499 în localitatea Sânpetru Mic. Din punct de vedere al structurii populației pe etnii, 68,79 % din populația localității este reprezentată de etnici români, 9,62 % sârbi, 8,37 % maghiari iar pentru 5,18 % din populație informațiile fiind indisponibile. Din punct de vedere confesional, 66,92 % din populație are religie ortodoxă, 10,41%  religie ortodoxă sârbă, 9,18% religie romano-catolică iar pentru 5,18 % informația este indisponibilă.

Localitatea Variaş este pomenită pentru prima dată într-un document scris  în anul 1330 era noastră şi într-un document papal de zeciuială din anii 1332–1335 al Episcopiei Catolice din Cenad, unde se atestă  că localitatea Variaş este un sat maghiar cu o parohie catolică reglementată. În timpul stăpânirii otomane între anii 1552–1716 majoritatea locuitorilor maghiari au părăsit localitatea Variaş, rămânând doar câţiva locuitori valahi. Mai târziu, pe raza localităţii se vor stabili primii locuitori de etnie sârbă. După cucerirea Banatului de către Imperiul Habsburgic, localitatea Variaş a fost populată cu colonişti sârbi veniţi ca membrii ai Miliţiei Rurale şi îndeosebi cu colonişti de etnie germană. Aceştia din urmă s-au stabilit începând cu anul 1786 venind nu direct din Germania ci ca fii ai unor numeroase familii din alte localităţi ale Banatului şi anume: Periam, Gottlob şi Iecea Mare. În ceea ce priveşte populaţia de etnie română, se presupune că aceasta a fost deznaţionalizată pe parcursul anilor de masa coloniştilor sârbi şi germani sosiţi în această localitate. După unirea de la 1 Decembrie 1918, localităţile aparţinătoare comunei Variaş au fost ataşate patriei mamă odată cu întreg teritoriul Banatului de Est.

Localitatea Gelu este pomenită pentru prima dată între anii 1455–1465 când purta denumirea de Ketfüfü. Pe  o  hartă din secolul  al   XVIII-lea  care a  fost       publicată  de      I .  Lotreanu   în   lucrarea „ Monografia Banatului ”, localitatea se numea Ketfic şi Götföl. Localitatea a fost cunoscută până în anul 1920 sub denumirea de Ketfel,  până în anul 1926 sub numele de Chetfel  şi din anul 1926 sub denumirea de Gelu cum de altfel se numeşte şi în prezent. Localitatea Colonia Mică a fost întemeiată ca şi comună între anii 1842–1844 prin colonizarea populaţiei germane din Variaş, Periam şi Tomnatic. Pe moşia statului care aparţinea hotarului Comunei Gelu au fost create 43 de parcele cu câte o jumătate de sesiune , fiecare pentru cele 43 de familii colonizate. Localitatea Colonia Mică a fost formată dintr-o singură stradă. Printr-o colonizare ulterioară, în anul 1884 s-a întemeiat aşa numita „Stradă Nouă”.

Prima atestare istorică a localității Sînpetru Mic datează din jurul anului 1250, când regele ungar Béla al IV-lea împreună cu colonişti slovaci a întemeiat aici o localitate cu numele Toti (în maghiară înseamnă slovac, slav), aşezare dispărută ulterior. Prima atestare documentară a Sânpetrului Mic datează din 1843, an în care a fost reînfiinţat satul de către 36 de familii originare din Sânpetru German (judeţul Arad). Cu privire la existenţa localităţii se aduce menţiune în monografia comunei Gelu prin care se precizează că în anul 1844 satul Sînpetru-Mic împreună cu comuna Gelu formau un singur notariat.