Mlaştinile de la Satchinez se află la circa 25 km NV de Timişoara. Din punct de vedere geomorfologic se află la contactul a trei câmpii cu caractere morfologice diferite: Câmpia Timişului, Câmpia Vingăi, Câmpia Jimboliei.

Read More

Satchinez (germană Knees, maghiară Temeskenéz) este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată din satele Bărăteaz, Hodoni și Satchinez (reședința). Localitatea Satchinez se situează în zona central-nordică a judeţului Timiş, la 25 km nord-vest de municipiul Timişoara, pe drumul judeţean DJ693 Biled–Orţişoara. Se învecinează la nord cu Gelu, la nord-est cu Bărăteaz, la est cu Călacea, la sud-est cu Hodoni, la sud-vest cu Biled, la vest cu Şandra şi la nord-vest cu Variaş. Are stație proprie la linia Timișoara–Nerau.

Conform recensământului din anul 2002, populația din Satchinez era de 4.638 locuitori. În 2011, populația prezintă o mică creștere, existând la data efectuării recensământului 4.743 locuitori, din care 2.937 în localitatea Satchinez, 667 în localitatea Bărăteaz și 1139 în localitatea Hodoni. Din punct de vedere al structurii populației pe etnii, 81,04 % din populația localității este reprezentată de etnici români, 10,46 % romi, 1,14 % maghiari iar pentru 5,55 % din populație informațiile fiind indisponibile. Din punct de vedere confesional, 83,20 % din populație are religie ortodoxă, 5,34% religie penticostală, 2,93% religie romano-catolică iar pentru 5,55 % informația este indisponibilă.

Localitatea Satchinez este atestată documentar din anii 1332–1337 și se presupune că ar fi fost întemeiată de comandantul armatei Ungariei și comite de Timișoara, Pavel Chinezu (Kinizsi Pál). În 1330 așezarea este menționată ca villa Kenéz. Între anii 1332–1337 localitatea apare în dijamele papale cu numele de Kenéz, ținând de județul Cenad.

În secolul al XV-lea Pavel Chinezu a consolidat cetățuia existentă la Satchinez. După unele date Pavel Chinezul ar fi fost înmormantat în cripta bisericii vechi din localitatea Nagyvázsony (lângă Balaton, Ungaria), în vreme ce alte scripte precizează exact numele locului, adică cripta Bisericii vechi Sf. Mihai. La marginea de sud-vest a comunei Satchinez (Satul- Chinezului), județul Timiș mai există și astăzi o movilă de teren numită de localnici Gomila, unde la un sondaj arheologic parțial din 1979 s-au găsit urme materiale de locuire omenească în mai multe straturi: din epoca neolitică, din epoca bronzului (geto-daco-română) dar mai ales urme arheologice clare din Evul Mediu (sec. al XV-lea ). Tot aici se află un nucleu central fortificat (cărămizi, mortar, palisade), un șanț de apărare și un val circular de pământ, urme probabile a unei cetăți strategice din secolul al XIII-lea unde afirmativ s-au găsit și câteva monede din epoca Sigismund de Luxemburg și anume a soției sale, Regina Maria (1382-1385). După dezafectarea cetății (distrugerea ei ) pe locul și în apropierea ei s-ar fi aflat un cimitir de sat (din secolele XV–XVI.) S-au găsit aici oase umane răvășite și 5 schelete de oameni ridicate pentru muzeu. Ca inventar s-au găsit: vârfuri de săgeți, ceramică, cuie, un cercel de bronz, monede din epoca regelui Matei Corvin (1468-1470) și o monedă cu Antonius al II-lea din Italia, emisă în 1402.

Unul dintre obiectivele turistice principale este rezervația naturală Mlaștinile Umede Satchinez. Supranumită și Delta Banatului, rezervația naturală ”Mlaștinile Umede Satchinez” concentrează 40% din aviflora și fauna României fiind a doua ca importanță după Delta Dunării.

Un alt obiectiv care trebuie vizitat este stațiunea Băile Calacea. Situată la cca 6 km de Satchinez, statiunea oferă tratamente complete cu băi termale, băi galvanice, parafină, masaj, acupunctură etc, în total fiind peste 23 de tehnici de recuperare și cură internă. In incinta stațiunii există un ștrand, restaurant cu terasă, o mini-gradină zoologică, parc cu bănci și un bazin cu nuferi.

Read More

Calendar evenimente

Arii protejate

Arii protejate

19.Sep.17

Lista Parcurilor Naţionale din România:1. Parcul Naţional Retezat, înfiinţat in 1935, este...

Read More ...